Articole

Editorial

Bek
Pusca_si_cureaua
Camasa_de_forta
Cutia_cu_maimute
Marsh

Opinii

Cifra zilei

150

de morţi în catastrofa aviatică de la Islamabad

4 (patru)

Aflarea adevărului însingurează.

Nicolae Steinhardt

Ca şi pojarul, oreionul şi guturaiul, entuziasmul este teribil de contagios.

Emory Ward

Prima datorie a oricărui conducător este aceea de a da speranţă celor conduşi.

Sun Tzu

Un om mare îşi dezvăluie măreţia prin felul în care îi tratează pe oamenii mici.

Thomas Carlyle



Prima pagină » Editorial » Şi problemele vieţii ne cer "să ne vindecăm"!

Şi problemele vieţii ne cer "să ne vindecăm"!

Toate problemele vieţii unui om, traumele psihologice, bolile fizice, pierderile de orice fel, tot ce ne aduce în stări emoţionale negative (durerea sufletească, durerea fizică, frica, dorinţa de răzbunare, dorinţa de a face rău altuia pentru ca nouă să ne fie bine etc.) devin un semnal că ne-am îndepărtat de “iubire”. Am făcut paşi – aproape întotdeauna inconştienţi – dincolo de iubirea pe care o putem simţi şi manifesta ca pe un fel de a fi. Încetul cu încetul punem oamenii şi lucrurile lumii mai presus de “puterea vieţii”, fără de care am fi ca nişte obiecte neînsufleţite, iar consecinţa acestei atitudini ne afectează mintea, corpul, emoţiile, dar şi întîmplările vieţii. Primul lucru pe care-l avem de făcut în faţa oricărei probleme, este o “decizie”: “Decid/aleg/doresc/vreau să redobîndesc puterea interioară de a iubi!” Atenţie, nu am spus "doresc să fiu iubit/ decid să fiu iubit (căci noi ne gîndim la a fi iubit de cîte ori citim expresia «dacă dragoste nu ai, nimic nu ai»). Am spus “Aleg/decid să iubesc eu. Să mă comport cu atenţie, cu iubire, cu înţelepciune şi cu dorinţa de a dărui ceva oricărei fiinţe sau situaţii pe care-o întîlnesc în calea mea de acum încolo!” Am vrea să subliniem că, o problemă majoră de viaţă, o boală dificilă, o situaţie de pierdere sau una extrem de nefericită este, deja, o constrîngere prin care ne rechemăm pe noi înşine la iubire. Vindecarea nu presupune doar a face o intervenţie chirurgicală, a lua un medicament sau altul, a merge la un vindecător şi a crede că ne-am vindecat, chiar dacă simptomele dispar pe moment! Cînd spunem “vindecare” nu ne referim doar la ceea ce ne doare în corpul fizic şi ne produce mai mult sau mai puţin disconfort. Vindecarea este un concept care cuprinde şi relaţiile noastre de viaţă, ca şi reacţiile mentale, emoţionale pe care le avem în fiecare relaţie. Tot ce ne deranjează ne spune că avem ceva de vindecat. Ura noastră faţă de un om are nevoie să fie vindecată. Frica noastră de alt om trebuie vindecată. Respingerea din noi trebuie vindecată. Situaţiile grele de viaţă ne spun – de asemenea – că avem ceva de vindecat! Conflictele şi suferinţele izvorîte din ele, cele ce ne creează emoţii negative, gînduri negre şi ne predispun la acţiuni nefaste spun că “avem ceva de vindecat în noi”! Abordarea obişnuită este aceea de exacerbare a bolii emoţionale şi mentale, prin proiectarea vinovăţiei asupra altora şi incapacitatea de a ne asuma responsabilitatea propriilor trăiri ce izbucnesc prin experienţa/problema în sine. Vindecarea completă vizează “sufletul şi mintea, în primul rînd”, care ajung – printr-un corect proces de restaurare a percepţiilor, să simtă şi să gîndească din nou cu iubire. Este important să înţelegem că relaţiile dificile ne sînt date pentru a ne vindeca pe noi înşine. Sau, mai bine spus, le atragem în cîmpul nostru pentru că au un potenţial puternic pentru conştientizarea de sine. Toate experienţele delicate ale vieţii, toate atacurile ce par să vină din afară, de la alţi oameni, nu sînt altceva decît oportunităţi pentru vindecarea emoţiilor şi a trăirilor dificile ce ne împiedică să iubim. Emoţiile reprimate se afirmă pe ele însele în faţa problemei şi ele trebuie vindecate. Iar pentru vindecare avem nevoie să trezim în noi iubirea, care “pe toate le înţelege şi pe toate le iartă”. Vom reveni cu acest subiect (vindecarea) cu mai multe articole în zilele următoare.
Naţional


Comentarii



Editorial

Suferinţa din dragoste!

Sufletul omenesc se caută şi se regăseşte pe sine în cel mai înalt grad în iubirea altuia! “A fi iubit” de altul se iveşte în fiinţa no... citeşte mai mult

ŞTIRI DE ULTIMĂ ORĂ


B1TV — tupeu maxim!

Stînd la televizor, m-am distrat, recunosc, văzînd cum B1TV a difuzat de pe laptop prima repriză a jocului Unirea Urziceni-Zenit Sankt Petersburg. Nici în anii ’50, cînd s-a iscat TVR-ul, acest col…

 

Ediţia tipărită

Primaultima_thumb

Coloana16ieri

Curs valutar

1 Euro = 4,2531 RON

1 USD = 3,2714 RON

Toate valutele

MIRUNA'Blog

Vremea

Bucuresti
15°C / 31°C

Vremea în ţară

Horoscop

Leu
Cu iubirea staţi bine în capul vostru, care v-a creat o lume de vis. Mai rămîneţi acolo o vreme!

Toate zodiile

Loto

6/49 – 18.07.2010
10,42,43,34,45,36
Noroc – 18.07.2010
9351374