Prima pagină » Pagina lui Tache » Şefi din Poliţie, vacanţe în Republica Dominicană pe banii interlopilor
Şefi din Poliţie, vacanţe în Republica Dominicană pe banii interlopilor
Pe lîngă croaziere de lux şi excursii în Egipt şi Antalia
V-am zis data trecută să nu-i plîngeţi pe aspiranţii la funcţii de conducere în cadrul MI, care au ajuns să plătească şi 150 000 de euro pentru un post de adjunct de IPJ! Pentru că mai există şi niscai avantaje dacă te afli la comanda vreunei structuri.
De exemplu, nu mai eşti nevoit să te înghesui cu toţi miliţienii transpiraţi şi cu şosete albe de pe la ţară la mizerabilul Hotel Diana din Saturn pentru a zice că te-ai relaxat în concediu. Pentru că, dacă eşti la putere, întotdeauna se găseşte un sponsor, fie el şi interlop, care să-ţi plimbe familionul prin toate colţurile exotice ale lumii, de la Antalia şi Egipt pînă în Republica Dominicană! Cel puţin aşa arată unele informaţii aflate în atenţia unor organe de anchetă speciale şi care au în vizor cadre de conducere în Poliţia Română.
Pe coduri, ca la meteorologi
Citind unele stenograme ale interceptărilor telefonice ale unor înalţi ofiţeri de poliţie suspectaţi că au călcat pe becul fraternizării cu interlopii zici că pe miliţienii patriei i-a apucat damblaua meteorologiei. Parcă prezintă la ştirile TV: ”Ai grijă că se anunţă furtună mare pe la voi”; “Să nu iasă nimeni pe afară că o să plouă în draci” sau liniştitorul “Hai, te poţi întoarce, că pe aici s-a oprit ploaia şi a ieşit din nou soarele”. Sînt doar cîteva fragmente despre cum comunică “frăţiorii” din Poliţie între ei. Cei mai cu funcţii de conducere au grijă să-şi anunţe în timp util protejaţii din teritoriu despre schimbările de “vreme” de la Centru, să poată şi aceştia la rîndul lor să dea duma mai departe. Pare o investiţie sigură, mai ales că, oricîţi nori ar fi la noi în ţară, se găsesc alte meleaguri pline de soare unde se pot petrece vacanţe de vis. Egipt, Antalia şi chiar Republica Dominicană sînt doar cîteva locaţii despre care există informaţii că şi-au relaxat “caşchetele” cadre cu funcţii de conducere în Poliţie. Bineînţeles, firele achitării acestor escapade de lux duc către unele temute clanuri interlope.
“Gabor serios, nu e manglitor!”
O aşa vacanţă nu e de colea, trebuie să recunoaştem. Mai ales că sînt şi ofiţeri care au un preţ mai mic. Astfel, din interceptările telefonice aflate la dosarul instrumentat de DNA Iaşi, aflăm că un ditamai membru al Corpului de Control s-a mulţumit cu doar 500 euro pentru o intervenţie făcută la colegii săi poliţişti. Mai mult, interlopul care a apelat la serviciile sale are dubii, dar un alt confrate îl linişteşte:
“- M-a sunat ăsta şi mi-a zis că a rezolvat, că totul e bine, să vedem…
- Dacă a zis că totul e bine, ce să vezi, doar nu-i manglitor?
- Tu îl ştii mai bine!
- Stai liniştit.
- A zis să-i trimit pe card.
- Da.
- Mă duc la Bancpost să-i pun. Cît să-i trimit?
- 500 dă-i.
- Bine, de asta te-am întrebat pe tine.
- Dacă a zis că a rezolvat, aşa e, nu-i manglitor”…
Culmea, poliţistul chiar s-a ţinut de cuvînt!
Comentarii
Pagina lui Tache
Fabrica de carnete auto pentru ţigani analfabeţi
Totul despre o nouă acţiune spectaculoasă “Made in DGA”!!! Deja cîteva generaţii bune de tineri români ştiu că avem o Poliţie coruptă p... citeşte mai mult
Poliţia Română, lovită de “Criza Sifoanelor”
Ăsta-i maximul umilinţelor la care a ajuns sistemul! Păi cum naibii să nu iasă “Vulpea” la pensie... citeşte mai mult
Mercurialul posturilor de şefi în Poliţie
Deşi e criză financiară, preţurile numirilor pe funcţii au explodat Sînt posturi de conducere lib... citeşte mai mult
Operaţiunea «Oproiu», acoperire pentru serviciile secrete?
De la paranoica acţiune de căutare a unui excavator furat din Franţa şi ascuns în pădurile Maramu... citeşte mai mult
150.000 de euro costă un post de şef în Poliţia Română!
Au explodat preţurile de instalări pe funcţii în MI În teritoriu, “situaţia operativă” continuă s... citeşte mai mult
Blaga le numără casele şefilor din Poliţie
În sfîrşit, minunea s-a întîmplat. La Neamţ va ajunge o echipă de anchetă ministerială pentru a v... citeşte mai mult
Drogurile uşoare, vîndute drept mîncare pentru peşti!
Am apucat vremuri în care eram intoxicaţi încă de şoimi că nici o masă fără peşte. Acum, cine ar ... citeşte mai mult
Şefii Poliţiei îi vînd interlopilor pe ofiţerii sub acoperire!!!
Acuzele comandantului Poliţiei oraşului Roznov duc pînă la secretarul de stat Dan Fătuloiu! Avem ... citeşte mai mult
«Buldogul» cel rău a ajuns «Lăbuş»!!!
“Fluturaş nu mai ai aripioare/Domnul conte ţi le-a tăiat…” Aaa, scuze, am încurcat fabula. De fa... citeşte mai mult





































