Prima pagină » Rubrica lui Julius » Meşterul şi Margareta
Meşterul şi Margareta
Un amic care avea de zugrăvit o casă a avut săptămîna trecută plăcuta surpriză ca meşterul să-i ceară pe manoperă un sfert de miliard de lei vechi. E drept că era o casă în centrul Bucureştilor, dar amicul meu îşi luase toate măsurile de precauţie: îşi pusese tricoul de inginer cu cele mai multe şi mai colorate dungi pe care îl avea în dulap, nişte blugi plimbaţi în prealabil prin RATB o juma de zi, îşi mutase SIM-urile în Nokii 2310, acoperise motocicleta din curte cu o husă împuţită şi aruncase preventiv nişte gunoi pe ea, îi rugase chiar pe vecini
să-şi mute maşinile din faţa casei, astfel încît să nu fie acolo decît o Dacie papuc, un Moskvici pe butuci şi un Logan (cel mai dificil a fost să-l convingă pe proprietarul Moskvici-ului să-şi lase maşina lîngă Logan – “păi dacă mi-o zgîrie ăla cînd iese, că lui nu-i pasă?”). Ba chiar se gîndea să anunţe printr-un apel anonim o bombă la ambasada de vizavi, ca să i se poată plînge meşterului că în cartierul ăsta nu poţi închide un ochi toată noaptea din cauza exploziilor şi împuşcăturilor care se aud din vecini şi că el şi mîine s-ar muta într-un bloc liniştit din Berceni, dacă şi-ar permite. Îi mai lipsea doar o sacoşă de roşii ieftine.
În aceste condiţii, sub un sfert de miliard (plus materialele, dusul molozului la gunoi etc.) n-a reuşit să scoată văruitul, preţul fiindu-i prezentat drept “bun, nici cel mai mic, dar nici cel mai mare”. Spre surprinderea meşterului, prietenul meu a refuzat politicos, gîndind că dacă ăsta e un preţ mediu, la cel mai mare preţ măcar îi poate angaja pe nea Michelangelo şi pe ucenicul său, Pontormică.
Meşterii din Bucureşti cred că au o percepţie uşor deformată asupra valorii banului. Opinia lor e că o oră de dat cu trafaletul nu e cu nimic mai prejos decît o consultaţie la avocat, meditaţie la matematică sau lecţie de pian şi e normal să coste la fel de mult. De fapt, ar trebui să coste chiar mai mult, fiindcă e clar că e mai obositoare: cînd aţi văzut ultima dată un avocat sau o profesoară de pian dormind frînţi în roabă?
De asemenea, meşterul de Capitală e extrem de specializat. El nu ştie decît să dea cu trafaletul şi, eventual, să dea jos zugrăveala veche, asta dacă e mai vechi în branşă; pentru dusul molozului pînă la gunoi, astupatul găurilor din pereţi sau vopsitul unei uşi trebuie să cheme un specialist (plătit separat, bineînţeles), fiindcă el nu mai stăpîneşte şi aceste domenii – practic, ca să ştii să faci toate astea ar trebui să fii un geniu polivalent, ca Leonardo. Tot un specialist îi trebuie meşterului şi ca să nu facă mizerie, fiindcă el nu posedă meşteşugul întinsului de folie pe jos şi al acoperirii mobilelor (bine, cred că nici Leonardo nu prea se pricepea, după ce a pictat Mona Lisa trebuie că l-a bîrfit ani de zile femeia care-i făcea curat în casă – “ca la porci, doamna Popescu, vă jur, porc, nu pictor renascentist”).
Ca să n-o mai lungim: dacă vreţi neapărat să chemaţi un meşter din Bucureşti să vă zugrăvească în casă, în primul rînd pregătiţi-vă pentru o armată de specialişti. În al doilea rînd, sunaţi-l pe Isărescu, să mai urce un pic ţinta de inflaţie. Iar la urmă, dacă vreţi, îl puteţi suna şi pe Cheops să-l luaţi puţin la mişto fiindcă el, cam cu aceleaşi resurse cu care voi aţi reuşit să zugrăviţi o casă în Bucureşti, abia a ridicat o amărîtă de piramidă, şi aia doar la roşu.
Comentarii
Rubrica lui Julius
Ghidul cadourilor - ce ducem în vizită?
Unul dintre momentele cele mai derutante în viaţa unui om e acela în care trebuie să cumpere un cadou înainte să se ducă în vizită. Numărul celor c... citeşte mai mult
"Ca la porci" - astăzi, aragazul
Dintre toate obiectele din gospodărie, aragazul, dacă nu ştiaţi, este singurul dedicat strict găt... citeşte mai mult
Telefonul, frate cu românul
Puţine lucruri îşi doreşte poporul nostru mai mult decît să comunice. Agitaţia febrilă în jurul t... citeşte mai mult
Evenimentul zilei de ieri
3 septembrie 1928 Fleming anunţă descoperirea penicilinei, dîndu-i astfel peste nas doamnei Flemi... citeşte mai mult
Boicotul produselor franţuzeşti
Cînd au hotărît să ne trimită ţiganii înapoi, francezii n-au avut nici cea mai mică idee cu ce po... citeşte mai mult
Glutamatul de sodiu, nectarul zeilor
Am citit zilele trecute că un studiu făcut în Marea Britanie a arătat că aditivii alimentari, E-u... citeşte mai mult
Lucruri pe care nu le-am făcut niciodată
6 din 49 e ca OTV-ul: nimeni nu recunoaşte că joacă sau că se uită – după caz –, dar toată lumea ... citeşte mai mult
Cine-i înţelege pe pensionari
Oricît de inventivi ne lăudăm că sîntem noi, românii, se pare că nici unul dintre marii noştri oa... citeşte mai mult
Evenimentul zilei de ieri
27 august 1869 Armata Zanzibarului pierde războiul cu Anglia în doar 28 de minute, un record pe c... citeşte mai mult



































