Rubrica lui Julius

Ediţia curentă

Click pentru a schimba ediţia

Peste drum de blocul meu e un mic magazin de cartier ţinut de un domn mai în vîrstă. Chiar din prima zi în care m-am mutat aici i-am călcat pragul, şi continuu să o fac şi acum, din mai multe motive. În primul rînd, stimularea micilor întreprinzători e un lucru benefic pentru mersul economiei şi consider că orice cetăţean responsabil ar trebui să aibă în vedere acest fapt. În al doilea rînd, e un lucru ştiut că lanţurile de supermarket desfăşoară activităţi de speculă pe scară mare şi umflă preţurile fără pic de ruşine. Şi, în fine, cel de-al treilea motiv pentru care cumpăr de la el e de natură sentimentală, pentru că mereu am avut o slăbiciune pentru oamenii care încă mai cred în puterea minţii şi a unui căpeţel de creion, refuzînd cu tărie mijloacele moderne de calcul.
Pînă acum cîteva zile, am avut convingerea că domnul în vîrstă îmi întoarce simpatia pe care i-o port, dar se vede treaba că m-am înşelat. Iată ce s-a întîmplat.
La sfîrşitul săptămînii, mama prietenei mele, care locuieşte în apropiere, a intrat în magazinul cu pricina să-şi cumpere ţigări.
- Nu mai am din astea, a informat-o cu părere de rău domnul în vîrstă. Ştiţi, s-a scuzat el, marca asta de ţigări mereu mi-o cumpără o doamnă blondă şi prietenul ei italian din blocul de vizavi.
“Doamnă blondă”, “din blocul de vizavi”, “care fumează aceleaşi ţigări” reprezentau suficiente date ca mama prietenei mele să ghicească despre cine e vorba. Îmi pot imagina doar bucuria care trebuie că a cuprins-o aflînd că fiica ei are un prieten italian – adică, nu eu.
- Şi cum arată domnul italian?, a întrebat ea, plină de speranţă.
- Păi e aşa, înalt, cu ochelari, şi tuns scurt. Are o maşină străină, o parchează aici, pe străduţă.
Aici nu pot decît să-mi imaginez cumplita dezamăgire pe care a încercat-o recunoscîndu-mă în domnul italian, însă mama prietenei mele este o femeie puternică şi sînt absolut convins că a trecut peste asta fără să-şi piardă speranţa.
Apoi, domnul în vîrstă a început să se plîngă de domnul italian, aducîndu-i acuze la care nu m-aş fi gîndit niciodată, în mod vădit nedrepte, lucru care m-a mîhnit peste poate.
A doua zi, l-am salutat cordial:
- Buongiorno, seniore Marin!
S-a schimbat la faţă şi mi-a aruncat ţigările pe tejghea fără o vorbă, evitîndu-mi privirea.
În următoarea zi, l-am întrebat dacă n-au zis ăştia la radio ce-a făcut Catania cu Udinese. Recunosc că faţa lui îngrozită mi-a provocat o satisfacţie meschină şi m-a încurajat să caut pe youtube cîteva interviuri cu Răducioiu, ca să-mi perfecţionez accentul.
Ieri mi-am cumpărat de la Big nişte şlapi vopsiţi în culorile Italiei, dar am fost cumplit de dezamăgit să constat că domnul în vîrstă nu-i poate observa dindărătul tejghelei. Acum caut un fular alb, pe care sînt decis să-l port chiar şi atunci cînd temperatura de afară va ajunge la 40 de grade.
Sînt un individ nici gras, nici slab; nici frumos, nici urît; nici prost, nici deştept – Dumnezeu m-a înzestrat cu aproape toate însuşirile ce m-ar ajuta să trec neobservat. Nu se întîmplă aşa doar din cauză că, în nemărginitul Lui simţ al umorului, nu mi-a dăruit şi teama de ridicol.

Sa ne reamintim de "democratia originala"