Rubrica lui Julius

Ediţia curentă

Click pentru a schimba ediţia

Printre marile paradoxuri, există unul pe care de veacuri filosofii şi logicienii se fac că-l ignoră, ca să nu vadă lumea cît sînt de incompetenţi. Haideţi să fim sinceri: orice prost poate rezolva paradoxurile Kleene-Rosser sau Grelling-Nelson (mă rog, după cum se vede din numele lor, de fapt orice doi proşti), dar îi desfid pe toţi marii gînditori, de la Aristotel la Wittgenstein,
să-mi explice de ce obiectele din baie se murdăresc, paradoxal, cel mai tare.
Să luăm, pentru început, cada de baie. Este veşnic expusă la acţiunea apei şi săpunului, plus, în cazul în care e folosită şi de o femeie, la săruri de baie, bile parfumate, lumînări plutitoare etc. Ei, dat fiind că e atît de supusă la lucruri care curăţă şi care miros frumos, cum poate totuşi cada de baie să ajungă în doar cîteva zile şi murdară, şi neplăcut mirositoare? Cum se pot murdări pereţii ei cînd zilnic iau contact cu apa şi săpunul? De ce nu se formează mîzga aia pe televizor, de exemplu, unde se presupune că apa nu ajunge niciodată? Cumva ziua, cînd nu se uită nimeni la el, televizorul se spală, ca să nu se facă de rîs seara?
Apoi prosoapele. Se presupune că foloseşti prosopul ca să te ştergi de apă după ce eşti curat, nu? Atunci de ce după două-trei utilizări prosopul miroase de-ţi mută nasul din loc şi trebuie spălat separat, doar cu alte prosoape, fiindcă ciorapii, de pildă, s-ar putea să facă scandal dacă încercaţi să-i vîrîţi la un loc cu împuţitele de prosoape.
Săpunul, deşi ar trebui să scape omul de jeg, arată de fapt mult mai murdar decît individul care intenţionează să-l folosească. După primele două-trei utilizări, cînd, într-adevăr, e mîndru şi lucios, săpunul se deformează, se umple de pete şi mizerie şi în general capătă un aer de beţiv janghinos, de-ţi vine să-l trimiţi să se spele.
Periuţa de dinţi. Pe ea n-aş fi bănuit-o pînă n-am văzut pe Discovery că adăposteşte mai multe bacterii decît veceul. Cum reuşeşte, e peste puterea mea de înţelegere; probabil noaptea, după ce stăpînii lor se culcă, periuţele se bucură “Gata, s-au culcat proştii” şi se duc să se bălăcească în voie în closet.
În fine, campionul incontestabil e preşul din baie. Deşi în mod normal calci pe el cînd ieşi din cadă, deci teoretic ar trebui să fii curat, covoraşul ăla ajunge în doar o lună să arate atît de îngrozitor, încît n-ar fi de mirare ca pînă şi preşuleţul de şters picioarele de la intrare să-i zică “Mai spală-te, bă, hippiotule, nu vezi cum arăţi?”. De altfel, majoritatea oamenilor care încă mai au aşa ceva în baie se feresc ca de dracu’ să calce pe el.
Totuşi, există în orice baie şi un obiect care întotdeauna arată impecabil şi lucios, indiferent cît ar fi de folosit. E vorba, desigur, de coşul de aruncat mizerii.

Sa ne reamintim de "democratia originala"