Prima pagină » Rubrica lui Julius » O giugiuleală rurală
O giugiuleală rurală
Domnica şi Gheorghe C., din Valea Moldovei, judeţul Suceava, erau căsătoriţi de aproape 30 de ani, însă cu adevărat remarcabil este faptul că toţi aceşti lungi ani de căsnicie nu-i îndepărtaseră defel, aşa cum adesea li se întîmplă cuplurilor de la oraş sau celor zugrăvite în cinematografia neorealistă italiană. După cum indică şi zona geografică din care provin eroii noştri, unul dintre motivele principale ale acestei durabile căsnicii l-a constituit pasiunea lor pentru pileală, care nu se diminuase cu nimic în cei 30 de ani. E drept că acum, după o beţie conjugală, Domnica nu se mai lăsa aşa uşor prinsă, dar asta s-ar putea datora în bună măsură şi faptului că Gheorghe n-o mai fugărea în acelaşi scop ca-n tinereţe.
Iată-i aşadar pe soţii C. îmbătîndu-se vîrtos vineri seara – el, temeinic, la cîrciumă, cu alţi gospodari, ea, cu sfială, păhărel cu păhărel, la o vecină. Acasă a ajuns prima Domnica – mană cerească, şi-a spus, şi s-a apucat să spele vasele, ca să nu-i lase lui Gheorghe nici un motiv s-o ia la omor.
Ce nu v-am spus despre Gheorghe este faptul că e un om dintr-o bucată, care nu umblă cu pretexte, ca domnii de la oraş, ci pune fără ocolişuri mâna pe par cînd are ceva de comunicat. Prin urmare, odată picat acasă, nu s-a lăsat deloc înduioşat de faptul că nevastă-sa spăla vase şi a luat-o voiniceşte de păr – fireşte, nu ca s-o bată, ci doar ca s-o poată da mai bine cu capul de pereţi.
Cît despre Domnica, trebuie să vă spun că, deşi avea foarte multe calităţi care o recomandau ca nevastă, avea şi un defect major: nu-i plăcea bătaia. Fie educaţia, fie ceva lăuntric, ceva ce-i scăpa spiritului altfel pătrunzător al lui Gheorghe o făcea pe Domnica să urască bătaia şi să încerce din toate puterile să scape din mîinile lui bărbată-su.
Ghinionul lui Gheorghe a fost acela că Domnica tocmai terminase de spălat farfuriile, aşa că, pentru a nu sparge o farfurie curată, l-a lovit cu un cuţit murdar, pe care nu apucase să-l spele.
Ce anume i-a cauzat lui Gheorghe, autorul nu poate spune cu exactitate: poate cutiţul murdar, care i-a provocat o infecţie, poate băuturica să-l fi ajuns din urmă, or poate oala de tuci cu care Domnica l-a lovit în cap după ce s-a prăbuşit. Oricare ar fi fost cauza, cert e că Gheorghe a ajuns chiar a doua zi la serviciul de medicină legală din Suceava, iar Domnicăi nu i-a rămas decît să spere că doctorii de-acolo, fiind de la oraş, or să-l facă bine.
Comentarii
Rubrica lui Julius
Ghidul cadourilor - ce ducem în vizită?
Unul dintre momentele cele mai derutante în viaţa unui om e acela în care trebuie să cumpere un cadou înainte să se ducă în vizită. Numărul celor c... citeşte mai mult
"Ca la porci" - astăzi, aragazul
Dintre toate obiectele din gospodărie, aragazul, dacă nu ştiaţi, este singurul dedicat strict găt... citeşte mai mult
Telefonul, frate cu românul
Puţine lucruri îşi doreşte poporul nostru mai mult decît să comunice. Agitaţia febrilă în jurul t... citeşte mai mult
Evenimentul zilei de ieri
3 septembrie 1928 Fleming anunţă descoperirea penicilinei, dîndu-i astfel peste nas doamnei Flemi... citeşte mai mult
Boicotul produselor franţuzeşti
Cînd au hotărît să ne trimită ţiganii înapoi, francezii n-au avut nici cea mai mică idee cu ce po... citeşte mai mult
Glutamatul de sodiu, nectarul zeilor
Am citit zilele trecute că un studiu făcut în Marea Britanie a arătat că aditivii alimentari, E-u... citeşte mai mult
Lucruri pe care nu le-am făcut niciodată
6 din 49 e ca OTV-ul: nimeni nu recunoaşte că joacă sau că se uită – după caz –, dar toată lumea ... citeşte mai mult
Cine-i înţelege pe pensionari
Oricît de inventivi ne lăudăm că sîntem noi, românii, se pare că nici unul dintre marii noştri oa... citeşte mai mult
Evenimentul zilei de ieri
27 august 1869 Armata Zanzibarului pierde războiul cu Anglia în doar 28 de minute, un record pe c... citeşte mai mult



































