Rubrica lui Julius

Ediţia curentă

Click pentru a schimba ediţia

Dintre toţi posesorii de maşini, cei de Tico sînt cei mai speciali. Poate vă gîndiţi că nu pot fi mai speciali decît şoferii de Oltcit, dar asta doar pentru că nu aţi fost deloc atenţi: am spus “posesorii de maşini”.
Posesorul de Tico a fost practic îndoctrinat să creadă că maşina lui încape oriunde. Dacă-l întrebi, o să-ţi spună că el ar putea parca foarte bine şi-n scara blocului sau în boxa de la subsol, dar nu face asta fiindcă e bine-crescut, nu fiindcă n-ar avea loc. De asemenea, cel mai comun loc în care ar parca el este o bucăţică de trotuar pe care nu încape nici o altă maşină – nu face asta doar pentru că, cel mai adesea, îi este imposibil să escaladeze bordura.
O altă idee fixă a stăpânilor de Tico e aceea că maşina lor e foarte bine construită. Îţi vor arăta cu mîndrie cum în cinci ani de folosire tabla n-a ruginit decît pe la praguri, clanţele încă se mai ţin, chiar dacă e drept că numai una mai funcţionează, iar portbagajul se deschide şi acum cu un pumn dat la locul potrivit, exact ca atunci cînd era nou. Faptul că îi lipsesc destul de multe componente ce se regăsesc la celelalte maşini este, desigur, tot o calitate – aici nu poţi totuşi să nu le dai dreptate, nu-i puţin lucru să iei un mecanism de ceas, să-i scoţi cîteva rotiţe şi apoi să poţi merge cu el la serviciu, şi încă fără grija că trebuie să-l întorci în fiecare seară.
Orice fericit stăpîn de Tico vă poate spune că maşina lui consumă cel mai puţin. Practic, un Tico poate merge şi cu rezervorul gol dacă e un pic de miros de carburant în aer. În caz că aerul e curat, şoferii de Tico pot fi văzuţi întrebînd dacă există cumva benzinării în oraşul lor, fiindcă ultima dată cînd au alimentat a fost atît de demult, încît pur şi simplu nu-şi mai amintesc unde au făcut-o. Dar consumul cel mai redus îl înregistrează pe timpul iernii, cînd consumul este practic zero – acest lucru se datorează construcţiei simple a automobilului, dotat cu o minibaterie ce îngheaţă imediat ce temperatura de afară coboară sub 0 grade.
Deşi deseori produce accidente, şoferul de Tico nu e niciodată rău-
intenţionat. El crede sincer că maşina sa are doar două dimensiuni – lungime şi înălţime – dar nu şi lăţime. Comportamentul său în trafic decurge din această prejudecată: din moment ce maşina lui nu are lăţime, posesorul de Tico consideră că poate să se bage relaxat oriunde încape o foaie de hîrtie. Este extrem de uimit cînd aude zgomotul de table care se freacă una de alta, deşi se băgase între două maşini între care i s-a părut că era loc berechet – cînd, ce să vezi, era mai îngust de un micron…
În cazurile rare în care a estimat greşit spaţiul în care a încercat să se bage –asta e, nu poţi să umbli tot timpul cu microscopul după tine să vezi unde ai loc să te bagi şi unde nu – posesorul de Tico nu consideră totuşi că şi-a zgîriat maşina. De fapt, n-o să recunoască în ruptul capului că automobilul lui iubit a păţit ceva. “Tablă bună, nu se mai foloseşte din asta la maşinile din ziua de azi”, o să spună emfatic – în timp ce se chinuie să iasă dintre fiarele contorsionate.
Am văzut deja că această maşină consumă foarte puţin, se conduce uşor şi încape oriunde. Dacă nu v-am convins încă să vă cumpăraţi un Tico (şi nu aveţi deja o bicicletă; atunci chiar nu avem cum să vă convingem să renunţaţi la un asemenea mijloc confortabil de deplasare, fie şi în favoarea altuia mai ecologic), este doar pentru că am lăsat la urmă cele mai importante calităţi: “nu se strică niciodată” şi “reparaţiile costă foarte puţin”. Desigur, poate o să întrebaţi: ce reparaţii, dacă nu se strică
niciodată? Ei, nimic complicat, reparaţii uşoare: dacă, de pildă, trece un TIR pe lîngă voi şi vă aruncă de pe drum, tot trebuie să vă îndrepte cineva puţin tabla, să rămîneţi măcar cu o placă de surf.

Julius şi Pircă

Sa ne reamintim de "democratia originala"