Prima pagină » Show Biz » Elling, cel mai bun nebun
Elling, cel mai bun nebun
Premieră la Teatrul de Comedie
“Elling” – Teatrul de Comedie, Sala Mare, 2010
Dramatizare de Axel Hellstenius şi Peter Naess, după romanul “Fraţi de sînge” de Ingvar Ambjornsen
Durata: 90 min, fără pauză
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Andu Dumitrescu
Ilustraţia muzicală: Cristian Juncu
Distribuţia: Marius Florea Vizante, Sandu Pop, Mihaela Măcelaru, Şerban Georgevici
Dincolo de povestea ataşantă şi plină de umor, spectacolul de la Comedie propune cîteva recitaluri actoriceşti remarcabile.
Elling (Marius Florea Vizante) şi Kjell Bjarne (Sandu Pop) sînt doi nebuni proaspăt scăpaţi din balamuc. La moartea mamei sale,
Elling a suferit un şoc atît de puternic, încît nu suportă să iasă din casă, nu răspunde la telefon şi trăieşte închis în lumea lui imaginară. Singurul care are acces în universul lui este Kjell Bjarne, colegul lui de cameră, a cărui minte a rămas încremenită la vîrsta de 10 ani. Deşi a ajuns la jumătatea vieţii, Kjell n-a atins nicio femeie şi asta îi induce noi şi noi obsesii sexuale. Elling, ca un bun prieten, încearcă să-i distragă atenţia de la această frustrare, povestindu-i scene din biografia sa: a fost mercenar în Bosnia, ostaş pe submarinul Norvegia SS, secretarul particular al prim-ministrului, chitarist în formaţia Rolling Stones. Evident, toate acestea sînt minciuni izvorîte din mintea lui de poet. Odată eliberaţi din clinica de boli mintale, cei doi sînt debarcaţi într-o locuinţă socială, sub supravegherea asistentului Frank (Şerban Georgevici). Acomodarea lor cu lumea de afară este grea şi, uneori, foarte comică. Atunci cînd Elling îi spune lui Kjell: “Trebuie să luăm viaţa de la zero, ca şi cum azi te-ai fi născut”, celălalt îşi imaginează, imediat, cît de tare ar durea-o pe mama lui naşterea unui copil atît de mare! Vizante îşi construieşte rolul cu o extraordinară naturaleţe, evitînd gesturile mari şi mizînd pe amănuntul discret. Ba, mai mult decît atît, reuşeşte chiar să ducă rafinamentul interpretării pînă dincolo de scenă, extinzînd fobia lui Elling faţă de telefonul din decor asupra celularelor care sună prin buzunarele spectatorilor certaţi cu bunele maniere. La rîndul său, Sandu Pop depăşeşte din nou condiţia “Vărului Săndel” întruchipînd un arierat perfect. El însuşi povesteşte că, pentru a înţelege mai bine reacţiile unui adult cu minte de copil, a studiat-o îndelung pe fiica sa, în vîrstă de 10 ani, copiindu-i felul de a gîndi şi de a se exprima. Admirabile sînt, de asemenea, interpretările actorilor Şerban Georgevici (asistentul social) şi Mihaela Măcelaru (“borţoasa beţivă”) ca şi decorul creat de Andu Dumitrescu. După cîteva porţii zdravene de rîs, mai spre finalul piesei, aflăm că, uneori, oamenii normali sînt mult mai nefericiţi decît nebunii. Şi că nebunii sînt în stare de o generozitate pe care oamenii normali nu şi-ar asuma-o vreodată. Graţie regiei inspirate şi talentului actorilor, spectacolul creşte frumos, amuzant şi emoţionant. Merită să-l vedeţi!
