Prima pagină » Ultima oră » Identificarea cadavrelor militarilor israelieni se face extrem de anevoios
Identificarea cadavrelor militarilor israelieni se face extrem de anevoios
Identificarea cadavrelor militarilor care se aflau în elicopterul prăbuşit, luni, la Fundata – Zărneşti se face extrem de anevoios, a declarat, joi, un oficial militar israelian, prezent la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Aeriene de la Boboc, din judeţul Buzău. Potrivit acestuia, operaţiunea de identificare a cadavrelor celor şase militari israelieni morţi în accidentul de la începutul săptămînii decurge extrem de încet. Oficialul nu a putut preciza cîte ore va mai dura această operaţiune, însă a lăsat să se înţeleagă că aceasta s-ar putea termina spre orele serii, sau chiar mai tîrziu. Militarul israelian a precizat că în aceste condiţii ceremonialul anunţat la baza aeriană de la Boboc, în timpul căreia sicriele militarilor vor fi urcate la bordul unui avion de transport de tip Hercules, cu care vor fi duse în Israel, ar putea avea loc spre miezul nopţii. Echipele de specialişti israelieni au recuperat, miercuri, toate cadavrele de la locul prăbuşirii elicopterului militar israelian, după care experţii au trecut la identificarea celor care şi-au pierdut viaţa în accident. Joi dimineaţă, echipele de anchetatori nu au putut relua cercetarea la locul prăbuşirii elicopterului militar israelian în Munţii Bucegi din cauza ceţii foarte dense, astfel că au rămas la o stînă şi la refugii din apropiere, potrivit şefului Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc.



































